Publicat la 20 august 2022 | Time de citire: 2 min.

Importanța medicului geriatru în complexul rezidențial pentru seniori Vitalitas

Remy Sharp

Dr. Cristina Mereuță, Medic Specialist Geriatru

Care este importanța medicului geriatru într-un complex de seniori?

Trăirea vârstei este influențată de autonomie, abilitățile funcționale, suportul social, existența unui scop, sănătatea auto-evaluată precum și de prezența simptomelor depresive. Geriatria este medicina unei grupe de vârsta și reprezintă o sinteză interdisciplinară asupra prevenirii, supravegherii, terapiei bolilor vârstnicilor și readaptarea lor la viața socială.

Geriatrul este în primul rând medic și el este chemat să prevină, să vindece sau să amelioreze suferința vârstnicului. Datoria geriatrului nu este de a ridica speranța de viață globală, ci de a crește la maximum speranța vieții active, adică autonomie și independență.

         În procesul de îngrijire a rezidentului, medicul geriatru va efectua o evaluare geriatrică globală, care va permite stabilirea stării de sănătate a acestuia și a afectărilor la nivelul multiplelor arii și domenii funcționale.

În urma evaluării geriatrice globale se va stabili un plan de îngrijire adecvat fiecărui rezident, în acord cu standardele practicii medicale, dar și cu preferințele rezidentului.

Medicul geriatru va urmări colectarea datelor - alcătuirea bazei de date subiective și obiective, discutarea lor între membrii echipei, dezvoltarea unui plan de tratament, aplicarea practică a planului terapeutic, monitorizarea răspunsului și revizuirea periodică a acestuia.

           Obiectivul principal al medicului geriatru este optimizarea statusului funcțional al rezidentului, refacerea funcției pierdute, precum și ameliorarea calității vieți și a autonomiei sale.

Toate informatiile prezentate in website sunt cu titlu informativ, deciziile de admitere in centrul rezidential de seniori se iau dupa evaluarea cazurilor in comisia de evaluare. Serviciile prezentate sunt cu titlu informativ, si pot prezenta variatii de la serviciile contractate de fiecare rezident in parte.

Copyright © Vitalitas |  Politica de confidențialitate  |  Politica Privind Cookies  

Vitalitas