Cu gândul la părinții și bunicii noștri, cărora le datorăm atâtea, am ales să investim într-o locație liniștită lângă pădure, unde soarele strălucește toată ziua și unde un spațiu exterior de 20.000mp, în jurul unui mic lac artificial, invită la plimbări sau relaxare.
Cu dragoste și recunoștință, am proiectat spații fără obstacole – conceptul “no step” – pentru ca ei să se bucure de fiecare moment fără bariere. Susținem pașii lor așa cum ei au făcut-o pentru noi cândva.
Îngrijirea și sănătatea rezidenților noștri sunt prioritățile noastre.
Ne asigurăm că fiecare rezident beneficiază de atenția și îngrijirea medicală de care are nevoie, așadar punem la dispoziție o clinică medicală multidisciplinară: cardiologie, medicină internă, neurologie, psihiatrie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, endocrinologie, geriatrie și gerontologie, oftalmologie, medicină fizică și de reabilitare.
Ne dorim ca rezidenții noștri să trăiască din plin fiecare zi, de aceea am construit un ecosistem ușor accesibil.
În centrul nostru de excelență pentru seniori Vitalitas, toate facilitătile sunt sub același acoperiș!
Centrul nostru de Excelență în Asistența și Îngrijirea Persoanelor Vârstnice și Prevenirea Tulburărilor de Memorie este primul proiectat și construit de la zero cu ei în suflet și în inimi, tocmai pentru a le deservi nevoia de siguranță și confort. Fiindcă toți am fost copii și vom ajunge vârstnici, fiindcă toți părinții au fost copii și toți bunicii au fost nepoți
Sincer, nu contează atât că avem 700 de locuri și nici că toate facilitățile se află sub același acoperiș al acestui palat al dragostei pentru cei ce ne-au dat viață. Ce contează cu-adevărat este grija pentru siguranța lor, a părinților și bunicilor care ne-au crescut și s-au sacrificat ca noi să ajungem unde suntem astăzi.